1. Luarea deciziei de a renunta la fumat

Singura persoana care poate lua decizia de a renunta la fumat este fumatorul insusi, ceilalti il pot sfatui sau chiar influenta, dar decizia este una personala si necesita un mare angajament.
Cele mai frecvente motive pentru care fumatorii intrerup acest obicei sunt:
– Convingerea ca fumatul poate duce la aparitia unor boli ii ingrijoreaza;
– Lipsa banilor;
– Convingerea ca avantajele renuntarii sunt mai mari decat motivele de a continua sa fumeze;

 

stop fumat

– Cunoasterea unei persoane care a avut probleme de sanatate din cauza fumatului;

2. Stabilirea datei si alegerea unui plan de actiune

Stabilirea datei pentru renuntarea la fumat este un pas important, ziua aleasa poate avea o semnificatie speciala(o zi de nastere, de exemplu) sau poate fi o zi oarecare.
Metoda de a renunta la fumat depinde de personalitatea fiecarui fumator. Unii prefera sa renunte dintr-o data, altii reduc numarul de tigari fumate in fiecare zi, astfel cantitatea de nicotina din organism este redusa treptat.
In practica, aceasta metoda de renuntare treptata este mai dificila.
Reusita depinde de planificarea detaliilor si de vointa fiecarui fumator, nicidecum de noroc.
La data aleasa pentru renuntare, fumatorul poate incerca unele din aceste sfaturi:
– Practicarea diferitelor activitati – mersul pe jos, exercitii fizice, practicarea unor activitati preferate sau hobby-uri;
– Consumul crescut de apa si sucuri;
– Evitarea situatiilor sau a activitatilor asociate cu fumatul;
– Reducerea sau evitarea alcoolului;
– Inlocuirea cafelei de dimineata cu ceai, luarea micului dejun in alt loc sau consumarea unor alimente diferite;

3. Confruntarea simptomelor de sevraj

Sevrajul nicotinic are doua aspecte: fizic si psihologic
Simptomele fizice, desi suparatoare, nu pun viata in pericol. Terapia de substitutie  nicotinica poate reduce o mare parte a acestor simptome.
Dar, pentru majoritatea fumatorilor cel mai dificil aspect este cel mental. Aceasta deoarece fumatorii asociaza fumatul cu aproape toate activitatile ( luarea mesei, cititul, lucratul etc.)
Simptomele sevrajului si durata lor variaza de la o persoana la alta, in general, simptomele apar la cateva ore dupa ultima tigara si se intensifica in timpul serii.
Dupa 4-5 zile, intensitatea lor este diminuata. Unele persoane isi gasesc o ocupatie atunci cand simt nevoia sa fumeze. ( fac sport, citesc, fac o baie calda, etc.)
Reguli pentru depasirea dorintei de a fuma:
– Consumul de apa;
– Respiratia profunda; ( in locul pauzelor de tigara, luati cateva pauze pentru respiratie, retineti aerul in piept, apoi expirati incet.)
– Implicarea intr-o alta activitate;

Fumatorii fumeaza atunci cand organismul cere nicotina. Dorinta de a fuma dispare deseori dupa cateva minute.
Renuntarea la fumat, nu este o sarcina usoara, astfel incat fostii fumatori merita mici recompense, banii care in mod normal erau cheltuiti pe tigari, pot fi pusi deoparte si folositi pentru cumpararea unor cadouri sau pentru o investitie majora.

4. Rezistenta in timp
Aceasta este ultima si cea mai importanta etapa a renuntarii la fumat. Pentru a evita posibilele tentatii, pot fi utilizate aceleasi metode ca si in cazul simptomelor de sevraj.
Poate cea mai periculoasa este dorinta neasteptata de a fuma, ce apare uneori la cateva luni sau chiar ani de la renuntare.
Pentru a trece cu bine prin aceste incercari, nu pierdeti din vedere motivele pentru care ati renuntat si totodata beneficiile pentru sanatate, familie si situatia materiala. Succes!

*Sursa: „ROMEDIC”