120 de experti in sanatate, printre care medici cardiologi, pneumologi, oncologi si specialisti in tratarea dependentelor, au somat guvernul francez sa puna la punct o politica pentru reducerea efectelor negative ale tigarilor clasice cu ajutorul tigarilor electronice.
Acestia au realizat o scrisoare oficiala pentru liderii politici din aceasta tara, care a fost data publicitatii in cadrul seminarului „Vape Meet”, organizat de catre Asociatia Independenta a Utilizatorilor de Tigara Electronica (Aiduce) si de Federatia Interprofesionala (Fivape).
Mai putin periculos decat carnea rosie
Conform dr. Philippe Presles, de la SOS Vicii, cel care a initiat aceasta petitie al carui scop este reducerea efectelor negative ale fumatului, tigara electronica este mult mai sigura decat tigarile din tutun. In plus, specialistul considera acest dispozitiv mai putin periculos decat carnea rosie, pe care Agentia Internationala de Cercetare a Cancerului (IARC) a catalogat-o recent drept potential cancerigena. „In ultimii zece ani, de cand tigarile electronice exista pe piata, nu am avut niciun caz de pacient cu boli legate de folosirea acestora si zero decese”, a explicat Presles. El a mai precizat ca fumatul omoara 78.000 de francezi, in fiecare an. „Inainte sa condamnam tigara electronica, este esential sa studiem cu atentie miza”, a mai spus expertul in sanatate.
In somatia publica adresata liderilor francezi, cei 120 de specialisti au inclus concluziile unui raport realizat de Ministerul Sanatatii din Marea Britanie, care afirma ca vapatul este cu 95% mai sigur decat fumatul. Francezii au mai comparat politica fumatului si cea a tigarilor electronice cu cea din Marea Britanie si considera ca „strategia de reducere a riscurilor asociate fumatului cu ajutorul tigarii electronice, combinata cu pretul ridicat al produselor din tutun, a fost un succes in Marea Britanie, unde populatia adulta care fumeaza reprezinta doar 18% din populatia totala”. Pe de alta parte, populatia fumatoare din Franta reprezinta o treime din cea totala, iar studiile arata ca doua treimi din acest procent considera ca tigarile electronice sunt mult mai nocive decat cele traditionale, in comparatie cu doar o treime din britanici, ceea ce ilustreaza „o diferenta intre cele doua abordari politice”.
O viata mai sanatoasa
In viata reala, fumatul constituie principala sursa de deces in Franta si in intreaga Europa, dar institutiilor nu prea pare sa le pese de educarea publicului.
„Tigarile electronice sunt incomparabil mai putin toxice decat cele clasice, nu exista niciun dubiu”, a afirmat Laurent Liguine, specialist in tratarea dependentelor la spitale din orasele Rennes si Laval si unul din cei 120 de experti in sanatate care sustin vapatul. „Aceste dispozitive se potrivesc foarte bine cu reducerea daunelor fumatului, lucru pe care eu il sustin. Lobby-ul pentru abstinenta totala nu mai functioneaza, in schimb trebuie sa ne concentram pe imbunatatirea sanatatii pacientilor nostri. Obiectivul nostru este sa avem o viata mai sanatoasa. Daca acest lucru implica renuntarea definitiva la nicotina, atunci este grozav, dar pacientul trebuie sa aiba o alternativa. Este ineficient sa intervii total”, a mai explicat Liguine.
Petitia pentru tigaraelectronica a fost semnata de catre renumiti medici francezi, printre care chirurgul cardiolog Alain Pavie, oncologii Alain Marc si Espié Livartowski, expertii in tratarea dependentei Alain Morel, Anne Borgne şi William Lowenstein si multi alti specialisti in sanatate din strainatate, inclusiv din Statele Unite ale Americii.
Sursa: www.evz.ro